X

eVIDEO.LIVE

Pentru ca suntem dedicati segmentului video/live si nu numai, consideram ca videografia are la baza 90% comunicare și 10% experienta.

Platforma eVideo iti va pune la dispozitie sute de clipuri si live-uri care te vor tine la curent cu tot ce ai nevoie si te va destinde cu live-urile hazlii.

Evideo
0 votes
loading...
Video: Alt român care şi-a uitat limba ne jigneşte pe toti si face de ras aceasta tara minunata

Un videoclip postat de cei de la adevarat.net, face furori în mediul online din România. Din fericire, acest show ieftin nu arată fața reală a românului care stăpânește etimologic, gramatical sau măcar cu o zestre minimă de bun simț limba maternă ci, dimpotrivă, prezintă o stâlceală aglomerată care, nu face decât să ne aducă oprobriul opiniei publice .

În acest videoclip, un bărbat voinic cu șapcă trasă șmecherește pe cap și care tocmai se întoarce din străinătate într-o vacanță binemeritată, încearcă mai ceva ca personajele lui Caragiale sau ale altor comici clasici, să prezinte fața reală a României din unghiul neavenitului, care, s-a scârbit culmea pe neamul său și afirmă că îi repugnă că se întoarce în țara natală.

 

Discursul său nuanțează paradoxal o engleză semidoctă, iar accentul irish este destul de evident. Bărbatul rupe o română stâlcită cu imixtiuni englezești și după 20 de ani îşi declară lehamitea de tara sa natală, o țară care nu-i mai produce nicio satisfacție .

Discursul său este unul incredibil de jignitor. Românul se arată deprimat încă de la intrarea în țară și dezvoltă acest laitmotiv. Rușinea este evidentă, cocalarul fiind extrem de supărat, că s-a născut "într-o țară de papagali cu vile pestrițe".

Epitetele cerșători şi calici îi dezvoltă o greață congenitală. Scârba și limba maternă îi provoacă o stare metafizică incredibilă. Băiețașul cu aere de vedetă, este intrigat de românii pe care îi cataloghează "proști" sau "papagali", mirându-se cum de pot să mai suporte viața pe care o duc zilnic.

 

Aflat la volanul unui BMW și după cum mai afirmă, posesorul unei game de mașini de lux, băiețașul își continuă tirada pe același ton jignitor și ofensator la adresa compatrioților din țară sau din străinătate.

Abordarea acestui băiat de cartier nu este singulară, dar este explicabilă pe undeva. Unii români care au muncit cinstit sau mai puțin cinstit în străinătate, au ajuns să adopte poziții similare față de propria țară. Păstrând pe alocuri limitele limbajului suburban, unii au fost mai delicați și mai politicoși afirmând că, mai bine mor decât să mai revină într-o țară coruptă și plină de porcării.

Într-adevăr lucrurile stau foarte prost în România, dar atitudinea sfidătoare a celor care nu mai vor să se întoarcă în țară este inexplicabilă. Căci dacă ar fi să-l parafrazăm pe marele istoric Nicolae Iorga, am putea zice cu mâna pe inimă că adevăratul român va mânca dintr-un blid de lut și în cinstea si sărăcia lui, va prefera să moară luptând acasă pentru propășirea românismului.

Aug 2